Fonduri Europene / Finantare Europeana

Posted by admin on Iun 12, 2008

Programul Operational Regional (POR)

La data de 12 iulie, Comisia Europeană a aprobat programul operaţional pentru România pentru perioada 2007-2013 cofinanţat de Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), denumit „Programul Operaţional Regional” (POR). Bugetul total al programului este de aproximativ 4,38 miliarde de euro, iar sprijinul financiar acordat de Comunitate se ridică la 3,7 miliarde de euro (aproximativ 19% din totalul fondurilor europene investite în România în cadrul politicii de coeziune 2007-2013).

Obiectivul investiţiei UE

Obiectivul general constă în sprijinirea dezvoltării economice, sociale, echilibrate teritorial şi durabile a regiunilor din România, ţinând seama de nevoile şi resursele specifice ale acestora şi punând accentul pe polii urbani de creştere, pe îmbunătăţirea mediului de afaceri şi a infrastructurii de bază. Regiunile României, în special cele mai puţin dezvoltate, ar putea deveni zone mai atractive în ceea ce priveşte locuirea, interesul turistic, investiţiile şi piaţa forţei de muncă.

Acest obiectiv va fi atins prin alocarea diferenţiată a fondurilor pentru fiecare regiune, în funcţie de nivelul de dezvoltare a acestora şi în strânsă coordonare cu acţiunile puse în aplicare în cadrul altor programe operaţionale.

Această strategie va acorda prioritate regiunilor mai puţin dezvoltate şi, în acelaşi timp, se va acorda o atenţie specială sprijinirii polilor urbani de creştere, care pot contribui la dezvoltarea policentrică a României.

Impactul preconizat al investiţiei

Obiectivul strategic al programului cuprinde:

• Crearea a 15 000 de noi locuri de muncă până la sfârşitul anului 2015.
• Reducerea disparităţilor dintre regiuni cu privire la PIB pe cap de locuitor în perioada 2007-2015.

Se preconizează că punerea în aplicare a acestui program va crea condiţii mai bune pentru dezvoltarea economică şi socială echilibrată teritorial a tuturor regiunilor din România şi a polilor urbani de creştere care sprijină dezvoltarea.

POR va susţine promovarea acţiunilor menite să îmbunătăţească standardele de siguranţă, să reducă efectele adverse asupra mediului, să diminueze schimbările climatice, să protejeze infrastructurile de transport în caz de dezastre naturale, precum şi să elimine tronsoanele rutiere cu risc ridicat (puncte negre). Cu toate că anumite acţiuni specifice, cum ar fi îmbunătăţirea infrastructurii rutiere, tind în mod inevitabil să conducă la creşterea emisiilor de gaze cu efect de seră, alte intervenţii, de exemplu îmbunătăţirea transportului în comun, modernizarea instalaţiilor de producţie, eliminarea blocajelor în materie de transport, pot contribui la reducerea acestor emisii. Efectul global al programului va fi reducerea consumului de energie şi a emisiilor de gaze care provoacă schimbări climatice, prin utilizarea celor mai bune tehnici disponibile.

Principalele caracteristici ale POR, care îl individualizează de celelalte Programe Operaţionale, sunt:

- Are o dimensiune locală evidentă, în abordarea problemelor socieo-economice din punct de vedere local şi valorificarea resurselor şi oportunităţilor locale;
- Dă prioritate regiunilor relativ rămase în urmă şi mai puţin dezvoltate, pentru a le asigura un set minim de precondiţii de creştere, neavând, în sine, un scop redistributiv;
- Domeniile de intervenţie ale POR sunt complementare domeniilor de intervenţie ale celorlalte Programe Operaţionale , şi se aşteaptă să opereze în sinergie cu acestea;
- Promovează o abordare de jos în sus a dezvoltării economice;
- Ia în considerare gradul scăzut al capacităţii de planificare şi programare din ţară şi prevede, în linii mari, axe prioritare tematice la nivel naţional, şi anume:

Axa 1 - Îmbunătăţirea infrastructurii regionale şi locale de transport
Axa 2 – Îmbunătăţirea infrastructurii sociale
Axa 3 - Consolidarea mediului de afaceri regional şi local
Axa 4 - Dezvoltarea durabilă a turismului regional şi local
Axa 5 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile
Axa 6 - Asistenţă tehnică pentru sprijinirea implementării POR

Aceste axe prioritare sunt în concordanţă cu politicile comunitare asupra coeziunii economice şi sociale promovate de Uniunea Europeană.

Prin implementarea acestor axe prioritare, POR contribuie nu numai la atingerea obiectivului global al Stategiei Naţionale de Dezvoltare Regională, dar şi la realizarea obiectivului global al Planului Naţional de Dezvoltare şi al Cadrului Naţional Strategic de Referinţă prin complementaritatea pe care o asigură Programelor Sectoriale:

- Creşterea Competitivităţii Economice
- Infrastructură de Transport
- Infrastructură de Mediu
- Dezvoltarea Resurselor Umane
- Creşterea Capacităţii Administrative
- Asistenţă Tehnică
- Agricultură, Dezvoltare Rurală şi Pescuit

________________________________________________________________________________

Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice

La 12 iulie 2007, Comisia Europeană a aprobat Programul Operaţional pentru România finanţat de Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) pentru perioada 2007-2013, denumit Program Operaţional „Creşterea competitivităţii economice”. Bugetul total al programului este de aproximativ 3 miliarde de euro iar asistenţa comunitară se ridică la 2,5 miliarde de euro (aproximativ 12,7% din totalul fondurilor UE investite în România în cadrul politicii de coeziune 2007-2013).

Obiectivul investiţiei UE

Obiectivul general îl constituie creşterea productivităţii societăţilor româneşti în conformitate cu principiile dezvoltării durabile şi reducerea disparităţilor comparativ cu productivitatea medie a Uniunii Europene. Ţinta o reprezintă o creştere anuală medie a PIB per salariat de aproximativ 5,5%. Aceasta va permite României să atingă aproximativ 55% din productivitatea medie a UE până în 2015.

Obiective specifice:

Consolidarea si dezvoltarea sectorului productiv din Romania. Elementul cheie al acestui obiectiv specific este sprijinirea modernizarii si inovarii intreprinderilor existente si crearea unora noi, in special IMM-uri in sectoarele productive si al serviciilor pentru afaceri. Cresterea in valoare si in calitate a echipamentelor de productie bazata pe extinderea si modernizarea acestora, inovarea proceselor de productie si sprijinirea adoptarii standardelor internationale, conduc si sprijina dezvoltarea gamei de produse. De asemenea, cresterea ofertei de consultanta specializata si sprijinul internationalizarii contribuie la procesul de crestere a cotei depiata.

Constituirea unui mediu favorabil dezvoltarii intreprinderilor. Elementul cheie al acestui obiectiv specific este crearea unui cadru favorabil dezvoltarii spiritului intreprinzator prin reducerea constrangerilor in domeniile de esec ale pietei – acces la finantare, instrumente financiare inovative, accesul la infrastructurile si serviciile de afaceri – pentru crearea de noi intreprinderi si pentru dezvoltarea celor existente. Realizarea acestor doua obiective de mai sus poate fi cuantificata prin „cresterea contributiei IMM la PIB” cu 20% in 2015.

Cresterea capacitatii de cercetare si dezvoltare (C&D) si stimularea cooperarii intre institutii de CDI si sectorul productiv. Elementele cheie ale acestui obiectiv specific constau in finantarea proiectelor de CD, care vor genera rezultate aplicabile direct in economie, modernizarea si dezvoltarea capacitatii si infrastructurii CDI, cresterea calitatii si diversificarea ofertei de servicii inovative si stimulareacererii de inovare din partea sectorului productiv.Realizarea acestui obiectiv va contribui la cresterea valorii cheltuielilor totale de CD (GERD) panala 3% din PIB in 2015.

Valorificarea potentialului TIC si aplicarea acestuia in sectorul public (administratie) sicel privat (cetateni, intreprinderi). Elementele cheie sunt exploatarea resurselor umane calificate si de know how si imbunatatireainfrastructurii in special in zonele de esec ale pietei. Scopul este acela de promovare a introduceriiinovarii in sectorul productiv, in procesele administrative, in viata cotidiana si de dezvoltarea apietei pentru o noua generatie de produse si servicii.Tinta este de crestere a numarului utilizatorilor de Internet (accesul intreprinderilor la servicii online)de la 52% in 2003 la 70% in 2015.

Cresterea eficientei energetice si dezvoltarea durabila a sistemului energetic, promovarea surselor regenerabile de energie. Elementele cheie sunt: reducerea intensitatii energetice prin implementarea in sectorul energetic aunor tehnologii noi in scopul cresterii productivitatii, cresterea eficientei energetice pe tot ciclul deproductie si cresterea ponderii energiei din surse regenerabile. Se va acorda de asemenea un sprijinimportant si implementarii de tehnologii noi pentru reducerea emisiilor produse de marile instalatiienergetice.Scopul urmarit este de a contribui la obiectivele nationale: reducerea intensitatii energetice primarecu 40 % pana in anul 2015, comparativ cu 2001, cresterea ponderii energiei obtinute din resurseregenerabile pana la 33% din consumul national brut de energie pana in 2010 si reducerea emisiilorde noxe din sectorul energetic, conform Programului National de reducere a bioxidului de sulf(SO2), oxidului de azot (NOX) si prafului in instalatiile mari de ardere.

Promovarea potentialului turismului romanesc. Elementele cheie ale acestui obiectiv specific sunt imbunatatirea imaginii tarii pentru promovarea Romaniei si cresterea atractivitatii in strainatate, precum si crearea unui sistem integrat al ofertei turistice romanesti.Avand in vedere deopotriva posibilitatile identificate pentru imbunatatirea competitivitatii intreprinderilor romanesti pentru a face fata noilor provocari si folosirea oportunitatilor de a opera pe Piata Unica Europeana, cat si eligibilitatea Romaniei pentru finantarea din FEDR , in cadrul POSCCE au fost identificate urmatoarele axe prioritare:

Impactul preconizat al investiţiei

Se preconizează ca fondurile să încurajeze crearea şi dezvoltarea societăţilor, în special a întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri) în toate regiunile din România. Se vor promova gestiunea internă a acestora şi accesul lor pe pieţele internaţionale. Se preconizează, astfel, crearea a peste 5 000 de locuri de muncă şi se speră că cifra de afaceri din activităţile de export va creşte cu 10% în IMM-urile care vor primi asistenţă. În plus, se prevede înfiinţarea a 500 de societăţi, incubate prin intermediul iniţiativei JEREMIE (Joint European Resources for Micro to medium Enterprises – Resurse europene comune pentru microîntreprinderi şi întreprinderi mijlocii).

În ceea ce priveşte acţiunile dedicate sprijinirii inovării şi cercetării şi dezvoltării (C&D), fondurile ar trebui să contribuie la sporirea cheltuielilor private în acest sector, cu 270 milioane de euro în 2015, dar să permită, de asemenea, în continuare eliberarea cererilor de brevete (50). Se preconizează crearea a 400 de noi locuri de muncă în acest sector.

În ceea ce priveşte tehnologiile informaţiei şi comunicării (TIC), fondurile vor acţiona în ambele direcţii – cea a ofertei şi cea a cererii. Atenţia va fi acordată, în special, sectoarelor în care există deficienţe ale pieţei, în care se va promova dotarea cu reţele de bandă largă. În consecinţă, se preconizează conectarea, în aceste sectoare, a 5 000 de noi întreprinderi. Instrumentele de e-guvernare vor fi, de asemenea, dezvoltate având un număr de utilizatori de până la un milion.

În sfârşit, se prevede ca promovarea surselor de energie regenerabile (SER) şi a eficienţei energiei să conducă la o reducere de 30% a emisiilor poluante în întreprinderile asistate, în timp ce se preconizează o putere instalată de 120 MW pentru producerea SER.

Axe prioritare

Ţinând cont de posibilităţile de consolidare a poziţiei competitive a întreprinderilor româneşti, au fost identificate următoarele axe prioritare:

Axa prioritară 1: Un sistem de producţie inovativ şi eficient din punct de vedere ecologic

Obiectivele din cadrul acestei axe prioritare constau în consolidarea şi creşterea durabilă a sectorului productiv din România şi stabilirea unui mediu favorabil dezvoltării întreprinderilor. Este necesară transpunerea legislaţiei UE în legislaţia naţională privind întreprinderile mici şi mijlocii.

Axa prioritară 2: Cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare pentru competitivitate

Această axă prioritară se concentrează pe mai multe aspecte pentru a contribui la următoarele obiective: creşterea capacităţii de cercetare prin investirea în dezvoltarea infrastructurii de cercetare şi dezvoltare (C&D) şi atragerea de noi tineri cercetători şi de specialişti la nivel înalt, atât în institutele de cercetare şi dezvoltare (universităţi şi institute de cercetare), precum şi în întreprinderile care dispun de departamente de cercetare; consolidarea furnizării de cunoştinţe din partea universităţilor şi a institutelor de cercetare; stimularea transferului de tehnologie bazat pe cooperarea dintre institutele de cercetare şi dezvoltare şi întreprinderi; stimularea cererii pentru inovaţii a întreprinderilor; crearea şi consolidarea societăţilor de înaltă tehnologie şi dezvoltarea unor centre de excelenţă şi de competitivitate.

Axa prioritară 3: TIC pentru sectorul privat şi public

Obiectivul este acela de a sprijini competitivitatea economică prin sporirea interacţiunilor între sectorul public, întreprinderi şi cetăţeni prin exploatarea completă a potenţialului TIC.

Acţiunile principale care urmează a fi îndeplinite în vederea atingerii acestui obiectiv abordează necesitatea îmbunătăţirii infrastructurii TIC în sectoarele în care există deficienţe ale pieţei (în zonele rurale şi urbane mici deservite), de a dezvolta şi utiliza în mod eficient serviciile publice electronice şi de a promova un mediu de afaceri electronic sigur şi dinamic. Din această perspectivă, va fi necesară introducerea şi susţinerea unor sisteme productive inovatoare în procesul de gestiune, în viaţa cotidiană şi dezvoltarea unei pieţe competitive pentru noi generaţii de produse şi de servicii.

Axa prioritară 4: Creşterea eficienţei energetice şi a siguranţei în aprovizionare, în contextul combaterii schimbărilor climatice

O infrastructură energetică eficientă, flexibilă, sigură şi curată constituie o condiţie preliminară necesară pentru dezvoltarea economică deoarece încurajează productivitatea şi, ca urmare, competitivitatea. România are ca scop îmbunătăţirea eficienţei energiei şi creşterea, în cadrul consumului naţional brut de electricitate, a procentului de electricitate produsă cu ajutorul surselor regenerabile.

Procentul de energie electrică produsă din surse regenerabile din consumul naţional brut de energie electrică a fost de aproape 29% în 2004, aproape de ţinta stabilită de 33% până în 2010, aproape toată însă realizată în mari hidrocentrale. Prin urmare, diferenţa ar trebui acoperită în primul rând prin alte surse regenerabile în vederea evitării unei recurgeri masive la hidroenergia produsă în cantităţi vaste.

Axa prioritară 5: Asistenţă tehnică

Obiectivul acestei axe prioritare este acela de a furniza sprijin pentru procesul de punere în aplicare a programului şi pentru utilizarea eficientă a contribuţiei financiare comunitare şi a cofinanţării naţionale.

_______________________________________________________________________

Programul Operational Sectorial Infrastructura de Mediu

La data de 12 iulie, Comisia Europeană a aprobat Programul Operaţional pentru România pentru perioada 2007-2013 cofinanţat de Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) şi Fondul de Coeziune (FC), denumit „Programul Operaţional de Mediu” (POS Mediu). Bugetul total al programului este de aproximativ 5,6 miliarde de euro şi asistenţa comunitară se ridică la 4,5 miliarde de euro (aproximativ 23% din totalul fondurilor UE investite în România în cadrul politicii de coeziune 2007-2013).

Obiectivul investiţiei UE

Obiectivul global al programului îl reprezintă îmbunătăţirea nivelului de trai şi a mediului, insistând în special pe respectarea legislaţiei europene în domeniul mediului.

Acest obiectiv ar trebui văzut în lumina adâncirii fără precedent a disparităţilor în cadrul Uniunii extinse şi a eforturilor pe termen lung care vor fi necesare pentru ca România să reducă aceste disparităţi. Având în vedere faptul că necesităţile unor investiţii directe în sectorul de mediu în vederea respectării legislaţiei UE sunt extrem de mari, autorităţile române au optat pentru crearea unui program operaţional specific axat pe infrastructura de mediu, dar care abordează şi alte aspecte legate de mediu.

Impactul preconizat al investiţiei

Strategia POS Mediu pentru 2007-2013 este axată pe investiţii şi servicii colective care vizează creşterea competitivităţii pe termen lung, crearea de locuri de muncă şi dezvoltarea durabilă. Infrastructurile şi serviciile de bază vor trebui create, modernizate şi extinse pentru a duce la o deschidere a economiilor regionale şi locale, pentru a stabili un cadru eficient de sprijinire a întreprinderilor şi pentru a profita de oportunităţile oferite de piaţa europeană. Constituirea unei infrastructuri eficiente de apă şi mediu va crea potenţial pentru noi locuri de muncă (în construcţii, servicii, IMM-uri etc.) şi va reduce, într-un fel, migraţia forţei de muncă oferind populaţiei posibilităţi de dezvoltare a unor afaceri sau atrăgând alţi investitori folosind, de asemenea, avantaje locale competitive (resurse mai ieftine, zone naturale de o mare valoare etc.).

Axe prioritare

Pentru a îndeplini obiectivele Programului Operaţional de Mediu, se prevede alocarea fondurilor UE şi de stat respective în vederea punerii în aplicare a următoarelor axe prioritare:

Axa prioritară 1: Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată

Această axă prioritară abordează unul dintre principalele puncte slabe ale sistemelor de apă şi apă uzată care reflectă accesul redus al comunităţilor la infrastructura de apă şi apă uzată (52%), calitatea necorespunzătoare a apei potabile şi lipsa facilităţilor de canalizare şi epurare a apelor uzate în anumite zone. De asemenea, abordează aspectul referitor la eficienţa scăzută a serviciilor publice de apă, cauzată în principal de numărul ridicat de operatori mici, mulţi dintre aceştia desfăşurând diferite alte activităţi (transport public, încălzire urbană, electricitate locală, etc.) şi de slabele investiţii pe termen lung, managementul ineficient, lipsa strategiilor de dezvoltare pe termen lung şi a planurilor de afaceri etc.

Axa prioritară 2: Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor şi reabilitarea siturilor contaminate istoric

Această prioritate abordează aspecte de mediu critice de pe teritoriul României – poluarea apei, solului, aerului, provocată de depozitarea neadecvată a deşeurilor. Practicile de gestionare neadecvată a deşeurilor moştenite din trecut, utilizate şi în prezent în România, au condus la neconformarea unui număr mare de depozite şi la depozitarea neadecvată a unor cantităţi considerabile de deşeuri care continuă să fie produse. Cea mai frecventă metodă de eliminare a deşeurilor rămâne depozitarea. Colectarea selectivă este făcută doar în anumite centre - pilot şi multe din materialele reciclabile sunt pierdute prin depozitare. Doar o mică parte din acestea sunt folosite ca materie primă secundară şi reciclate.

Axa prioritară 3: Reducerea poluării şi diminuarea efectelor schimbărilor climatice prin restructurarea şi reabilitarea sistemelor de încălzire urbană pentru atingerea ţintelor de eficienţă energetică în localităţile identificate ca fiind cele mai afectate de poluare

Acţiunile în cadrul programului prevăd reducerea impactului negativ asupra mediului şi sănătăţii umane în aglomeraţiile urbane care au cel mai mult de suferit de pe urma poluării produse de sistemele urbane vechi de încălzire. Intervenţiile se vor baza pe strategii locale de încălzire pe termen mediu/lung. Scopul principal este de a promova o utilizare eficientă a surselor de energie neregenerabile şi, acolo unde este posibil, utilizarea surselor de energie regenerabile sau a surselor de energie mai puţin poluante pentru sistemele de încălzire urbană.

Se va acorda o atenţie deosebită activităţilor de modernizare a sistemelor de încălzire urbană, ceea ce va conduce la reducerea semnificativă a emisiilor de SO2, NOx şi de pulberi în câteva localităţi afectate puternic de poluare.

Axa prioritară 4: Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protecţia naturii

Scopul acestei axe prioritare este de a sprijini conservarea biodiversităţii şi a naturii prin dezvoltarea unui cadru de management adecvat pentru zonele protejate, inclusiv pentru siturile Natura 2000. Aceasta include dezvoltarea infrastructurii pentru zonele protejate, precum şi activităţi de întreţinere, de operare şi monitorizare. Creşterea gradului de conştientizare în ceea ce priveşte protecţia mediului şi comportamentul favorabil protecţiei naturii – ca bază pentru dezvoltarea durabilă – este, de asemenea, un element cheie luat în considerare.

Se preconizează acordarea unui sprijin special pentru pregătirea şi implementarea planurilor de management. Aceasta include secţiuni privind delimitarea în spaţiu, inventariere (caracteristici naturale şi informaţii socio-economice), instrumente de planificare şi management, inclusiv definirea unităţilor de mediu şi evaluarea lor, zonare propusă (rezervaţie, priorităţi pentru conservare, utilizare restrânsă şi utilizare generală), obiective de management şi orientări. Prin acestea din urmă se asigură legislaţia relevantă, activităţile umane compatibile cu măsurile de conservare şi de îmbunătăţire a habitatelor.

Axa prioritară 5: Implementarea infrastructurii adecvate de prevenire a riscurilor naturale în zonele cele mai expuse la risc

Sprijinul pentru această axă prioritară se va concentra pe investiţiile care să furnizeze un nivel adecvat al protecţiei împotriva inundaţiilor prin sprijinirea îmbunătăţirii stării economice, de mediu, ecologice şi de conservare a regiunilor celor mai expuse riscului de inundaţii. Zonele ţintă pentru intervenţie vor fi selectate în concordanţă cu strategiile relevante la nivel regional şi naţional.

În cadrul acestei axe prioritare, se va acorda sprijin pentru protejarea şi reabilitarea litoralului sudic al Mării Negre, având drept scop stoparea eroziunii costiere, precum şi protejarea valorii bunurilor din zona litorală şi creşterea siguranţei locuinţelor din această zonă.

Axa prioritară 6: Asistenţă tehnică

Scopul acestei axe prioritare este de a asigura o implementare eficientă pentru POS Mediu. Aceasta va contribui la creşterea capacităţii de absorbţie a fondurilor UE prin sprijinirea identificării proiectelor, consolidarea capacităţii administrative a Autorităţii de Management şi a organismelor intermediare, finanţarea activităţilor referitoare la monitorizarea, evaluarea şi controlul proiectelor, dar şi prin acţiuni de publicitate şi informare pentru POS Mediu. O atenţie specială va fi acordată sprijinirii identificării de proiecte care să asigure schimbul de informaţii cu comunitatea europeană de cercetare în domeniul mediului şi transferul de cunoştinţe „de ultimă generaţie”. Studiile elaborate pentru sprijinirea identificării proiectelor vor lua pe deplin în considerare datele disponibile privitoare la inovare şi la tehnologiile care nu afectează mediul.

POS Mediu a fost elaborat de către Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, în calitate de Autoritate de Management pentru acest program şi în coordonarea Ministerului Finanţelor Publice, în calitatea sa de coordonator al procesului de pregătire a României pentru accesarea Fondurilor Structurale şi de Coeziune pentru perioada 2007-2013.

Aplicaţiile vor fi înaintate Organismelor Intermediare din fiecare regiune în vederea analizării eligibilităţii proiectelor. Proiectele eligibile vor fi înaintate apoi către AM în vederea selecţiei pentru finanţare din POS Mediu. Selecţia se va face pe baza unor criterii aprobat de Comitetul de Monitorizare şi publicate în prealabil în anunţul de solicitare a aplicaţiilor. Toţi cei care au transmis proiecte pentru finanţare din POS Mediu vor fi anunţaţi în scris asupra rezultatului selecţiei.

________________________________________________________________________________

Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane

Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU)stabileşte axele prioritare şi domeniile majore de intervenţie ale României în domeniul resurselor umane în vederea implementării asistenţei financiare a Uniunii Europene prin Fondul Social European , în cadrul Obiectivului “Convergenţă”, pentru perioada de programare 2007 – 2013.

Elaborat în contextul Planului Naţional de Dezvoltare 2007-2013 , POS DRU este uninstrument important în sprijinirea dezvoltării economice şi a schimbărilor structurale. Maimult, investiţiile în capitalul uman vor completa şi vor conferi sustenabilitate pe termen lungcreşterii productivităţii. O forţă de munc
ă înalt calificată, cu un nivel de educaţie ridicat, având capacitatea de a se adapta noilor tehnologii şi nevoilor în schimbare ale pieţelor, esteesenţială pentru o economie dinamică şi competitivă. România va promova politici de piaţăactive pentru creşterea adaptabilităţii şi flexibilităţii forţei sale de muncă şi va investi înservicii pentru dezvoltarea capacităţii productive a acesteia. Se urmăreşte astfel obţinerea unei rate de participare cât mai ridicate pe piaţa muncii, ca fundament al unei economiicompetitive.

Obiectivele şi scopul activităţilor POS au fost stabilite pe baza analizei dezvoltăriiresurselor umane în România şi au fost definite în concordanţă cu următoarele documente:

− Documentul Comun de Evaluare a Politicilor de Ocupare a Forţei de Muncă (JAP);
− Planul Naţional pentru Ocuparea Forţei de Muncă 2004 – 2005;
− Memorandumul Comun privind Incluziunea Socială (JIM);
− Strategia Naţională privind Ocuparea Forţei de Muncă 2005-2010;
− Liniile directoare integrate pentru creştere economică şi ocupare;
− Programul Economic de Preaderare 2005;
− Strategia pe termen scurt şi mediu privind formarea profesională continuă 2005–2010;
− Strategia Naţională privind incluziunea socială a tinerilor peste 18 ani carepărăsesc sistemul de protecţie a copilului 2006-2008;
− Strategia Guvernului pentru îmbunătăţirea situaţiei romilor 2001;
− Strategia Naţională pentru protecţia, integrarea şi incluziunea socială a persoanelorcu dizabilităţi 2006-2013 - “Şanse egale pentru persoane cu dizabilităţi – către osocietate fără discriminare“;
− Strategia Naţională pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi.− Strategia pentru descentralizarea învăţământului (proiect în dezbatere);
− Liniele Strategice privind Educaţia 2005-2008.Obiectivul general al POS DRU este dezvoltarea capitalului uman şi creştereacompetitivităţii acestuia pe piaţa muncii, prin asigurarea oportunităţilor egale de învăţare petot parcursul vieţii şi dezvoltarea unei pieţe a muncii moderne, flexibile şi inclusive care săconducă, până în 2015, la integrarea durabilă pe piaţa muncii a 900.000 persoane.

Obiectivele specifice identificate pot fi rezumate astfel:

− Creşterea nivelului de educaţie şi de pregătire profesională a capitalului uman;
− Dezvoltarea resurselor umane în sistemul de educaţie;
− Promovarea culturii antreprenoriale;
− Facilitarea accesului tinerilor pe piaţa muncii;
− Dezvoltarea unei pieţe de muncă cuprinzătoare, flexibilă şi modernă;
− Promovarea (re)inserţiei pe piaţa muncii a persoanelor inactive, inclusiv în zonelerurale;
− Îmbunătăţirea serviciului public de ocupare;
− Facilitarea accesului la educaţie şi pe piaţa muncii a grupurilor vulnerabile.

Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane este structurat pe 7 Axe Prioritare, respectiv:

Axa Prioritară 1: Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere
Axa Prioritară 2: Conectarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii
Axa Prioritară 3: Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor
Axa Prioritară 4: Modernizarea Serviciului Public de Ocupare
Axa Prioritară 5: Promovarea măsurilor active de ocupare
Axa Prioritară 6: Promovarea incluziunii sociale
Axa Prioritară 7: Asistenţă tehnică

________________________________________________________________________________

Programul Operational Sectorial Infrastructura de Transport

La data de 12 iulie 2007, Comisia Europeană a aprobat programul operaţional pentru România pentru perioada 2007-2013 cofinanţat de Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) şi Fondul de Coeziune (FC), denumit „Programul Operaţional - Transport” (POS-T). Bugetul total al programului este de aproximativ 5,7 miliarde de euro, iar sprijinul financiar acordat de Comunitate se ridică la 4,56 miliarde de euro (aproximativ 23% din totalul fondurilor europene investite în România în cadrul politicii de coeziune 2007-2013).

afis-xxl2.gif

Obiectivul investiţiei UE

Obiectivul principal în sectorul transporturilor este acela de a oferi o infrastructură dezvoltată în mod adecvat, modernă şi durabilă, întreţinută în mod corespunzător, care să faciliteze o circulaţie sigură şi eficientă a persoanelor şi a bunurilor la nivel naţional şi european şi care să contribuie în mod pozitiv şi semnificativ la dezvoltarea economică a României.

România are nevoie de legături cu celelalte state europene. De asemenea, costurile ridicate din domeniul transporturilor se datorează lipsei unei infrastructuri corespunzătoare şi/sau unei infrastructuri în stare precară pe teritoriul României. Acest program urmăreşte reducerea perioadelor de călătorie şi astfel a costurilor pentru a ajunge în zone izolate ale României, precum şi asigurarea unor legături adecvate cu restul Europei prin intermediul principalelor axe ale reţelelor transeuropene (TEN-T).

Impactul preconizat al investiţiei

La nivel global, strategia de ansamblu din domeniul transporturilor este pusă în practică prin intermediul unor obiective generale şi a unor obiective specifice. Obiectivele generale se referă la transpunerea în legislaţia românească a legislaţiei europene din domeniul transporturilor, precum şi la asistenţa tehnică destinată gestionării şi punerii în aplicare a sistemelor, iar obiectivele specifice se referă la investiţia efectivă în infrastructura de transport (în special proiectele TEN-T prioritare).

Aceste obiective se vor realiza într-o manieră compatibilă cu dezvoltarea durabilă şi care ţine cont de problema schimbărilor climatice. Dezvoltarea reţelei româneşti TEN-T va avea un impact pozitiv asupra mediului prin reducerea emisiilor de CO2 generate de mijloacele de transport. Aceasta se va realiza în special în cazul infrastructurii rutiere, având în vedere faptul că sporirea capacităţii acesteia va conduce la degajarea circulaţiei şi la reducerea timpului de călătorie, contribuind în acest fel la reducerea emisiilor de CO2. De asemenea, programul favorizează tipurile de transport care sunt cel mai puţin dăunătoare pentru mediu, cum ar fi transportul feroviar, transportul intermodal şi transportul fluvial intern, şi doreşte să menţină, chiar să îmbunătăţească, cota de piaţă pe care o deţin aceste tipuri de transport în prezent. Se va acorda atenţie surselor regenerabile de energie pentru a putea reduce impactul consumului de energie asupra mediului.

Axe prioritare

Pentru a atinge obiectivele POS-T, se propune alocarea în domeniul transporturilor a fondurilor UE şi a fondurilor de stat corespunzătoare pentru punerea în aplicare a următoarelor axe prioritare:

Axa prioritarã 1: Modernizarea şi dezvoltarea axelor prioritare TEN-T în scopul realizării unui sistem durabil de transport şi integrării acestuia în reţelele de transport ale UE

Această axă prioritară urmăreşte sporirea coeziunii teritoriale dintre România şi statele membre ale UE prin reducerea semnificativă a timpului de călătorie, îmbunătăţirea siguranţei şi calităţii transportului către principalele destinaţii, pe plan intern, cât şi la nivel european, atât pentru călători, cât şi pentru mărfuri, alături de axele prioritare TEN-T nr. 7, 18 şi 22 (a se vedea http://ec.europa.eu/ten/transport/maps/axes_en.htm).

Acest obiectiv va fi atins prin extinderea şi modernizarea autostrăzilor şi căilor ferate, precum şi a infrastructurii transportului naval, în scopul creşterii calităţii, eficienţei şi vitezei serviciilor de transport, door-to-door, şi sporirii volumelor de mărfuri şi a traficului de călători din estul către vestul României.

Axa prioritarã 2: Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport în afara axelor prioritare TEN-T în scopul dezvoltării unui sistem naţional durabil de transport

Această axă prioritară vizează modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de transport rutier, feroviar, naval şi aerian din cadrul reţelei naţionale în afara axelor prioritare TEN-T şi promovează un echilibru adecvat între tipurile de transport.

Obiectivul acesteia este creşterea traficului de călători şi de mărfuri, caracterizat de un nivel mai ridicat de siguranţă, o mai mare viteză şi calitate a serviciilor, inclusiv interoperabilitatea feroviară, în contextul obiectivului politicii de coeziune de dezvoltare a legăturilor secundare dintre reţele.

Axa prioritarã 3: Modernizarea sectorului de transport în scopul asigurării unei protecţii sporite a mediului, a sănătăţii umane şi îmbunătăţirii siguranţei pasagerilor

Această axă prioritară urmăreşte punerea în aplicare a principiilor dezvoltării durabile în sectorul transporturilor din România, în conformitate cu concluziile Consiliului European de la Cardiff din 1998 şi Strategia europeană pentru dezvoltare durabilă (Gothenburg, 2001). Aceasta va încuraja sporirea nivelului de siguranţă, minimalizarea efectelor adverse asupra mediului, precum şi transportul intermodal şi combinat.

Axa prioritarã 4: Asistenţă tehnică

Punerea în aplicare în mod adecvat a instrumentelor structurale necesită sprijin instituţional şi consolidarea capacităţii administrative în decursul următorilor ani. Acest sprijin va consta în angajarea de personal suplimentar şi formarea acestuia atât cu privire la sarcinile administrative, cât şi la aspectele tehnice ale gestionării proiectelor din domeniul transporturilor pentru Ministerul Transporturilor şi pentru celelalte instituţii beneficiare. Se va promova, de asemenea, înţelegerea şi aprecierea rolului şi obiectivului contribuţiei UE la dezvoltarea infrastructurii de transport din România.
Oportunităţi de finanţare active

- Ghidul solicitantului pentru Programul Operational Sectorial “Transport” (integral)
- Cererea de finantare pentru axele prioritare 1, 2, 3
- Cererea de finantare pentru axa prioritara 4

_______________________________________________________________________________

Programul Operational de Asistenta Tehnica

La data de 11 iulie 2007, Comisia Europeană a aprobat Programul Operaţional pentru România pentru perioada 2007-2013 cofinanţat de Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), denumit „Programul Operaţional pentru Asistenţă Tehnică”. Bugetul total al programului este de aproximativ 213 milioane de euro şi asistenţa comunitară se ridică la 170 milioane de euro (aproximativ 0,86 % din totalul fondurilor UE investite în România în cadrul politicii de coeziune 2007-2013).

Obiectivul investiţiei UE

Obiectivul Programului Operaţional pentru Asistenţă Tehnică (PO AT) la nivel naţional constă în asigurarea sprijinului pentru coordonarea şi implementarea fondurilor regionale în România, garantarea unui sistem fiabil de management şi de monitorizare şi asigurarea unei transmiteri coordonate de mesaje generale referitoare la instrumentele structurale. Toate aceste obiective se reflectă în absorbţia globală şi folosirea eficientă a intervenţiilor instrumentelor structurale.

PO AT vizează să asigure faptul că implementarea instrumentelor structurale în România respectă principiile şi normele privind parteneriatul, programarea, evaluarea, managementul, inclusiv managementul financiar, monitorizarea şi controlul pe baza responsabilităţilor împărţite între statele membre şi Comisie, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de Regulamentul General. De asemenea, programul va sprijini implementarea priorităţilor prevăzute de Orientările Strategice Comunitare pentru Politica de Coeziune.

Impactul preconizat al investiţiei

Împreună cu celelalte programe operaţionale (PO), PO AT va contribui în mod substanţial la îndeplinirea priorităţii tematice stabilite în Cadrul Strategic Naţional de Referinţă, şi anume „Construirea unei capacităţi administrative eficiente”.

Ca instrument comun pentru toţi actorii implicaţi pe parcursul întregului proces de implementare şi monitorizare a instrumentelor structurale, Sistemul Informatic Unic de Management (SMIS) va fi susţinut de PO AT. Sistemul va avea nevoie, cu siguranţă, de dezvoltare şi întreţinere ulterioară, pentru a acoperi nevoile de management şi monitorizare derivate din implementarea instrumentelor structurale.

De asemenea, programul va permite o multiplicare la nivel naţional a aspectelor şi practicilor specifice. Deşi sprijinul acordat procesului de pregătire a proiectelor se numără, în principal, printre obiectivele celorlalte programe operaţionale, PO AT va completa eforturile acestora asigurând constituirea de reţele şi schimburi de informaţii şi bune practici care vizează acest aspect.

Axe prioritare

În conformitate cu obiectivul de a crea cele mai bune condiţii pentru absorbţia adecvată a fondurilor europene şi de a fi cât mai operaţional şi clar, programul va fi structurat pe trei axe prioritare:

Axa prioritară 1: Sprijin pentru implementarea instrumentelor structurale şi coordonarea programelor

Obiectivul acestei axe prioritare constă în consolidarea coordonării globale a implementării instrumentelor structurale şi în constituirea capacităţilor adecvate prin acţiuni menite să stabilească un nivel comun de cunoaştere şi experienţă printre diferiţi actori.

Pentru a asigura implementarea eficientă a instrumentelor structurale, este necesară coordonarea tuturor acţiunilor întreprinse în raport cu gestionarea, monitorizarea şi controlul programelor operaţionale. În timp ce axele prioritare legate de asistenţa tehnică din cadrul celorlalte programe din România vor oferi sprijin procesului de gestionare a programelor operaţionale respective, PO AT va oferi standarde comune şi orientări şi va permite schimbul de experienţă şi raţionalizarea bunelor practici.

Axa prioritară 2: Dezvoltări viitoare şi sprijin pentru funcţionarea Sistemului Informatic Unic de Management (SMIS)

Obiectivul acestei axe prioritare este acela de a asigura o bună funcţionare şi dezvoltare organizaţională şi funcţională a SMIS, precum şi extinderea permanentă a sistemului pentru a permite un acces rapid la informaţii la nivelul tuturor instituţiilor implicate în procesul de gestionare a instrumentelor structurale şi pentru a contribui la un management corect şi eficient al programelor operaţionale.

Obiectivul constituirii sistemului SMIS este acela de a garanta un management corect şi eficient al programelor europene, în conformitate cu reglementările naţionale şi europene. Acest instrument trebuie să fie operaţional pe toată perioada de implementare a programelor, şi anume 10 ani incluzând şi timpul de închidere a programelor. Experienţa acumulată în această perioadă va fi valorificată pentru dezvoltarea sistemului IT în următoarea perioadă de programare.

Axa prioritară 3: Diseminarea informaţiei şi promovarea instrumentelor structurale

Obiectivul acestei axe prioritare constă în asigurarea unei transmiteri coordonate a mesajelor generale referitoare la fondurile regionale la nivel naţional şi punerea în aplicare a planului de acţiune în domeniul comunicării elaborat de Ministerul Economiei şi Finanţelor, în conformitate cu Strategia naţională de comunicare pentru instrumentele structurale.

Această a treia axă prioritară este dedicată în mod special publicului larg, dar se adresează, de asemenea, beneficiarilor potenţiali. Intervenţiile sale sunt complementare acţiunilor descrise în cadrul primei axe prioritare în materie de coordonare a comunicării la nivel naţional şi de sprijin al sesiunilor de formare organizate în acest domeniu.

________________________________________________________________________________

Programul Operaţional Dezvoltartea Capacitatii Administrative

Programul Operaţional Dezvoltartea Capacitatii Administrative vizează:

- Să soluţioneze probleme orizontale de management la toate nivelurile administraţiei publice (central şi local), punându-se accentul pe elementele cheie care întăresc credibilitatea administraţiei, în special, procesul de luare a deciziilor, o mai bună reglementare legislativă, responsabilizarea administraţiei publice şi eficacitatea organizaţională;
- Să se orienteze în mod special către îmbunătăţirea procesului de descentralizare a furnizării de servicii în anumite sectoare prioritare (Sanătate, Educaţie, Asistenţă Socială), îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei furnizării de servicii.

PO DCA a fost elaborat pentru a contribui în mod substanţial la punerea în practică a priorităţii tematice „Consolidarea unei capacităţi administrative eficiente”, stabilită în Cadrul Strategic Naţional de Referinţă (CSNR). Instituţiile publice pot contribui la programele de dezvoltare socio-economică prin exercitarea
următoarelor funcţii:

- îmbunătăţirea proceselor de luare a deciziilor, inclusiv îmbunătăţirea calităţii investiţiilor importante (acumularea de cunoştinţe şi resurse umane) şi a selecţiei de proiecte (informaţii, reglementări şi mecanisme de feed-back);
- asigurarea unei implementări şi aplicări mai bune a legislaţiei;
- îmbunătăţirea mecanismelor de reglementare, în special prin crearea unui model standardizat pentru măsurarea costurilor asociate prevăzute de legislaţia existentă;
- asigurarea unei infrastructuri adecvate pentru activităţile economice (resurse umane, baze de date, aspecte legislative);
- îmbunătăţirea procesului decizional în administraţia publică;
- asigurarea calităţii şi eficienţei furnizării serviciilor publice;
- creşterea numărului de funcţionari publici care au calificare profesională în managementul resurselor umane, finanţe, economie şi drept.

Principii directoare ale PO DCA

- participarea: Guvernul recunoaşte faptul că reformele avute în vedere de PO DCA pot fi realizate numai prin dezvoltarea de parteneriate între actorii interesaţi care urmăresc un obiectiv final comun. Astfel, PO DCA recunoaşte nevoia de a sprijini crearea unor reţele şi grupuri de coordonare pentru a supraveghea procesul de reformă. În procesul de reformă a politicilor publice, se recunoaşte importanţa comunicării şi a strategiilor de consultare. În cele din urmă, PO DCA îşi propune să ridice nivelul de încredere a cetăţenilor în administraţia publică prin impactul avut asupra funcţionării instituţiilor, prin îmbunătăţirea receptivităţii faţă de nevoile cetăţeanului, având astfel efecte pozitive semnificative asupra dezvoltării socio-economice.
- raţionalizarea: este de aşteptat ca intervenţiile prevăzute în PO DCA să ducă la raţionalizarea structurilor – adică la crearea de noi structuri, la modificarea şi reorganizarea unor structuri sau niveluri din cadrul acestora – ca parte a procesului de simplificare. În sens larg, raţionalizarea se referă la o schimbare fundamentală în relaţia dintre administraţia centrală şi locală, care să conducă la o administraţie locală mai puternică şi mai receptivă pentru a veni în întâmpinarea nevoilor cetăţeanului.
- eficienţa: PO DCA urmăreşte o îmbunătăţire substanţială în furnizarea eficientă a serviciilor publice descentralizate la nivel local, mai ales în sectoarele prioritare. De asemenea, se urmăreşte o mai mare eficienţă şi la nivel central. Se aşteaptă ca eficienţa să fie rezultatul (1) unei scăderi în utilizarea resurselor şi (2) al unei creşteri calitative şi cantitative a rezultatelor fără o creştere comparativă a resurselor.
- sustenabilitatea: PO DCA urmăreşte o îmbunătăţire durabilă în domeniile vizate. De aceea, intervenţiile se bazează pe o combinaţie de schimbări de structură şi proces, precum şi de dezvoltare a capacităţii administrative. De asemenea, PO DCA va încuraja iniţiativele care favorizează diseminarea de bune practici
transnaţionale / transregionale, legate de buna guvernare.

Obiective

Obiectivul general al PO DCA este acela de a contribui la crearea unei administraţii publice mai eficiente şi mai eficace în beneficiul socio-economic al societăţii româneşti.

Obiective specifice
Pentru a păstra logica PO DCA, obiectivele specifice au fost stabilite pentru fiecare axă prioritară. Acestea au fost dezvoltate pentru a corespunde fiecărui domeniu major de intervenţie. Această abordare sprijină dezvoltarea legăturilor directe între obiectivele specifice şi indicatorii de rezultat la nivelul domeniilor majore de intervenţie. Există două obiective specifice.

Obiectiv specific 1: Obţinerea unor îmbunătăţiri structurale şi de proces ale managementului ciclului de politici publice.
Obiectiv specific 2: Îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei furnizării serviciilor publice, cu accentul pus pe procesul de descentralizare.

Axele prioritare

Axa prioritară 1: Îmbunătăţiri de structură şi proces ale managementului ciclului de politici publice.

Axa prioritară 2: Îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei furnizării serviciilor publice, cu accentul pus pe procesul de descentralizare.

Axa prioritară 3: Asistenţă tehnică.

Primele două axe prioritare se completează reciproc, dar există diferenţe semnificative între ele:
• Axa prioritară 1 abordează în principal aspecte orizontale în domeniile sistemului de luare a deciziilor, vizând creşterea calităţii deciziilor în administraţia publică prin dezvoltarea mecanismelor de fundamentare a iniţiativelor de politici publice, creşterea eficacităţii structurilor organizaţionale printr-o mai bună planificare şi consolidarea cadrului de responsabilizare. Activităţile care fac parte din axa prioritară 1 se referă la sistemul întregii administraţii publice centrale şi locale, inclusiv cele trei sectoare prioritare;
• Axa prioritară 2 pune accent pe mecanismele sectoriale de implementare a politicilor şi de furnizare a serviciilor publice prin descentralizarea fiscală şi administrativă din administraţia centrală spre cea locală şi pe îmbunătăţirea calităţii, promptitudinii şi evaluării serviciilor publice. Atât serviciile centralizate cât şi cele descentralizate vor beneficia de axa prioritară 2, dar cu accent pe sprijinirea priorităţilor sectoriale de descentralizare în DMI 2.1;
• Ambele axe prioritare conţin elemente de schimbare de structură şi proces şi implică investiţii substanţiale în formarea funcţionarilor publici şi a personalului contractual.

_______________________________________________________________________________

Agricultura si dezvoltare rurala

Mai mult de jumătate din populaţia celor 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE) trăieşte în zonele rurale, care acoperă 90% din teritoriul european. Aceasta face ca politica de dezvoltare rurală să fie un domeniu de importanţă vitală. Creşterea animalelor şi silvicultura rămân factori esenţiali pentru utilizarea terenurilor şi gestionarea resurselor naturale din zonele rurale ale UE, reprezentând, în acelaşi timp, o platformă pentru diversificarea economică a comunităţilor rurale. Prin urmare, consolidarea politicii de dezvoltare rurală a devenit o prioritate pentru Uniune.

pondere-productie-agricola-ue-2005.gif

Programul Naţional Strategic este centrat pe trei aspecte-cheie:
1. Facilitarea transformării şi modernizării structurii duale a agriculturii şi silviculturii, precum şi a industriilor procesatoare aferente, pentru a le face mai competitive şi pentru a contribui la creşterea economică şi convergenţa veniturilor din spaţiul rural (acolo unde este posibil), în paralel cu asigurarea condiţiilor de trai şi protecţia mediului din aceste zone.
2. Menţinerea şi îmbunătăţirea calităţii mediului din zonele rurale ale României, prinpromovarea unui management durabil atât pe suprafeţele agricole, cât şi pe cele forestiere.
3. Gestionarea şi facilitarea tranziţiei forţei de muncă din sectorul agricol către alte sectoare caresă le asigure un nivel de trai corespunzător din punct de vedere social şi economic.

Luând în considerare necesitatea adaptarii sectorului agro-alimentar românesc la cerintele UE prin promovarea unui sector eficient si viabil din punct de vedere economic si social în contextul perioadei ulterioare aderarii, strategia stabileste directiile principale (axe) pentru dezvoltarea sectorului agricol, silvic si a celui de dezvoltare rurala.

Axa 1- Cresterea competitivitatii sectoarelor agricol si forestier

Măsurile sprijinite prin Axa 1 vizează creşterea competitivităţii sectoarelor agroalimentar şi forestier din România, recunoscându-se astfel importanţa următoarelor aspecte:
• Consolidarea potenţialului suprafeţelor mari de teren, pretabile pentru agricultură, pentru a profita de ocaziile oferite de o piaţă internă şi europeană aflată în plină dezvoltare, prin aducerea la potenţialul real a segmentului de exploataţii neperformante, prin intermediul eforturilor de modernizare şi restructurare;
• Abordarea problemei productivităţii scăzute a muncii şi a nivelului scăzut de educaţie şi competenţă din agricultură prin reînnoirea generaţiilor de şefi de exploataţii, îmbunătăţirea competenţelor prin organizarea de formări profesionale şi sprijinirea agenţiei publice de consultanţă precum şi a sectorului privat de consultanţă nou-apărut, în eforturile lor de a răspunde cerinţelor segmentului exploataţiilor, fie individual, fie prin asociere;
• Abordarea problemei canalelor subdezvoltate de comercializare a produselor fermelor, prin sprijinirea înfiinţării grupurilor de producători şi asigurarea unei coordonări verticale între procesatorii agricoli şi lanţurile de distribuţie;
• Abordarea problemei numărului mare de întreprinderi mici din sectorul de procesare agroalimentar şi forestier - cu slabe economii de scară, utilizare redusă a capacităţilor şi nivel scăzut de conformitate cu normele europene, prin facilitarea activităţilor de modernizare şi restructurare a acestora.

Axa 2 - Îmbunatatirea mediului în spatiul rural

Măsurile din cadrul Axei 2 vizează menţinerea şi îmbunătăţirea calităţii mediului rural din spaţiul rural prin promovarea unui management durabil atât al suprafetelor agricole cât şi al celor forestiere. Această intervenţie se realizează cu scopul de a:
• Îmbunătăţii echilibrul dintre nevoia de dezvoltare economică a zonelor rurale şi utilizarea durabilă a resurselor naturale, care vor constitui baza creşterii economice;
• Aborda problema abandonului activităţilor agricole din zonele defavorizate agricol într-o manieră care să atenueze riscul de abandon al acestora;
• Acorda sprijin financiar agricultorilor şi proprietarilor de pădure pentru prestarea de servicii de protecţie a mediului pentru conservarea şi protejarea florei şi faunei sălbatice, apei şi solului - conform priorităţilor de mediu ale UE referitoare la agricultură şi silvicultură – şi de a menţine sistemele agricole de tip HNV (high natural value- cu valoare naturală înaltă), susţine Natura 2000, îndeplini obligaţiile prevăzute de Directiva Cadru Apă şi Directiva Nitraţi şi de a atenua efectele schimbărilor climatice;
• Menţine şi creşte atractivitatea zonelor rurale, ca bază de diversificare a funcţiilor fermelor şi de generare a activităţilor economice alternative;
• Aborda problema nivelului scăzut de informare a agricultorilor în privinţa practicilor de gospodărire extensivă a terenurilor agricole.

Axa 3 - Calitatea vietii în zonele rurale si diversificarea economiei rurale

Sprijinul prevăzut prin Axa 3 vizează încurajarea diversificării economiei rurale şi îmbunătăţirea calităţii vieţii din spaţiul rural. Obiectivul principal al Axei 3 este îmbunatatirea standardului de viata prin cresterea spiritului antreprenorial al populatiei rurale, accesul la serviciile de baza precum si la valorificarea resurselor locale traditionale.
Actiuni prioritare pentru cresterea calitatii vietii:
- îmbunatatirea si dezvoltarea infrastructurii rurale ( drumuri, alimentare cu apa, canalizari, statii de epurare );
- crearea de locuri de munca în spatiul rural;
- conservarea patrimoniului cultural si dezvoltarea turismului rural, a mestesugurilor.

Axa 4 - Imbunătăţirea guvernanţei locale şi promovarea potenţialului endogen al spaţiului rural

Obiectiv general: Demararea şi funcţionarea iniţiativelor de dezvoltare locală
Obiective strategice:
- Promovarea potenţialului endogen al teritoriilor;
- Îmbunătăţirea guvernanţei locale.

Programul LEADER

Sprijinul oferit prin intermediul Axei LEADER ofera oportunitatea de a introduce o abordare noua de dezvoltare rurala teritoriala, de jos în sus, integrata care se construieste pe identificarea necesitatilor locale si dezvolta strategii de dezvoltare locala care combina una sau mai multe obiective prioritare – competitivitate (axa 1), si calitatea vietii/diversificare (axa 3).
Deoarece Romania aplica pentru prima data o asemenea abordare, ea va fi de natura pilot pentru perioada 2007-2009 cu un accent deosebit pe cresterea constientizarii, consolidarea capacitatii locale si utilizarea principiului “learning by doing” ca baza pentru extinderea la nivel national în perioada 2010-2013.

________________________________________________________________________________